Renault Clio Sport

Din păcate m-am născut prea tîrziu, deşi totuşi suficient de devreme pentru a mai putea conduce modele ce devorează litri de benzină, măresc pulsul pensionarilor cu zgomotul evacuărilor şi încîntă simţul olfactiv cu miros de cauciuc torturat şi de frîne încinse. Ecologiştii vor cîştiga cîteva riduri citind aceste rînduri, dar pun pariu că şi cei mai înverşunaţi dintre ei aruncă o privire pe fişa tehnică a unei maşini atunci cînd achiziţionează un model nou… Şi au un zîmbet “castrat” la nivelul unei crispări de buză cînd descoperă că există ceva căluţi sub capotă, că 0-100 nu durează o eternitate şi că toate acestea se întîmplă poluînd de cîteva ori mai puţin decît o face camionul de gunoi care le ridică resturile menajere sortate. De ce? Pentru că…

Am testat Clio Sport în Romănia, poate cam tîrziu raportat la restul presei europene, dar mai bine mai tîrziu decît niciodată. Colegul Daradics a avut ocazia să testeze în Portugalia, pe circuitul de la Jerez, seria limitată F1 de la Clio Sport. Frumos, dar parcă mediul era puţin cam aseptic pentru ceea ce reprezintă maşina şi drumurile pe care predecesorii şi-au cîştigat faima. Recunosc că o parte din afirmaţia mea poate trimite la zicala cu vulpea care conchide că strugurii sînt acri, dar prefer un Clio Sport pe drumuri secundare înguste, unde suprafaţa de rulare are ceva mai mult de o bandă, bordurile sînt smocuri de iarbă, iar înşiruirea de viraje ar scoate din minţi un arhitect de autostrăzi.

Am fost onorat de oportunitatea de a invita la plimbare acest ultim vlăstar al şcolii Renault Sport. Din start trebuie să vă spun că versiunea sport are foarte puţine lucruri în comun cu modelul de serie. În primul rînd, este construită la Dieppe, loc unde constructorul francez produce magie, tărîm pe care fanii mărcii îl divinizează. Înainte de a vă spune ceva despre designul maşinii, vreau să vă împărtăşesc rezultatele unui “mic sondaj” realizat de mine în timp ce rulam cu maşina prin Bucureşti şi apoi în drum spre Braşov. Am încercat să văd dacă acest Clio întoarce capetele trecătorilor. Uşor dezamăgit, am descoperit că bolidul îi este indiferent publicului în proporţie de 99%. Nici în parcarea din faţa blocului nu i-a fost aruncată vreo privire, nici măcar de către “junii” incendiari care se strîng în fiecare seară la parter şi visează la “ursuleţi”.

În schimb, în parcarea de la Mach1 Motorsport, mecanicii au sabotat producţia preţ de vreo 40 de minute pentru a admira “bombiţa”. Pare un Clio de serie dar nu este şi remarci imediat faptul că maşina e mai “evazată”. A cîştigat 47 mm la ecartamentul faţă şi 50 mm la cel spate, fapt mascat elegant de bosajele aripilor faţă/spate. Detaliile sport sînt relativ discrete, lucru pe care îl apreciez la o maşină. M-am săturat ca la testele cu maşini sport care îşi declară potenţialul de la 1 km să mă trezesc că un exemplar biped în lateral, “încălecat” pe patru roţi, îşi aruncă în ture agregatul din dorinţa unei “liniuţe de semafor”.

Sportivitatea la exterior este asigurată de prizele de aer laterale menite să asigure o răcire mai bună a motorului, de jantele de 17 inci, de difuzorul de aer spate destinat să garanteze o stabilitate mai bună a maşinii la viteze superioare şi de evacuarea dublă. Barele de protecţie faţă/spate, baghetele laterale şi oglinzile retrovizoare sînt în aceeaşi nuanţă cu caroseria. Interiorul este extrem de agreabil atît din punctul de vedere al materialelor, cît şi al asamblării pentru un model din clasa mică. Te cuceresc scaunele faţă sport, pedalierul din aluminiu excelent pentru amatorii de “heel and toe” şi volanul sport din piele, perforată pentru a asigura o aerisire a palmelor şi a împiedica alunecarea acestora. O reminiscenţă de la versiunile de competiţie este inelul cusut cu aţă roşie în partea superioară a volanului, care se aliniază cu o mică scobitură din bord şi are menirea de a te informa asupra momentului în care roţile faţă sînt perfect drepte.

Poziţia la volan este bună, dar uşor penalizată de imposibilitatea reglării în profunzime a coloanei de direcţie. Am apreciat faptul că versiunea de test era dotată cu cheie clasică de contact şi nu cu card, răsucitul cheii avînd farmecul lui. Impecabilă şi cutia de viteze cu şase rapoarte, extrem de precisă şi cu levierul schimbătorului amplasat ergonomic. Modelul are şi valenţe familiale: există loc suficient pe bancheta spate pentru două persoane, iar accesul este facil graţie portierelor generos dimensionate şi sistemului easy-entry. Nici portbagajul de 288 litri nu dezamăgeşte, putînd ajunge pînă la 1.038 litri prin rabatarea banchetei spate. Dar acestea sînt detalii care nu mă interesează la o astfel de maşină, deşi merită reţinute.

La pornirea motorului, habitaclul este invadat de un sunet de frecvenţă joasă, care face inutil sistemul audio. Este muzică pentru cunoscători. Angajezi prima treaptă şi descoperi că ambreiajul are o fermitate plăcută şi este bine dozat. Nu îţi trebuie mulţi kilometri pentru a afla că toate cele 6 trepte ale cutiei sînt extrem de scurte, fapt care favorizează reprizele, dar în cazul unui rulaj în mediul urban poate agasa la un moment dat. Optarea pentru o cutie cu 6 trepte şi rapoarte scurte s-a făcut şi din dorinţa de a ascunde cele 150 kg pe care le-a cîştigat noul model comparativ cu generaţia precedentă. Spre exemplu, în cazul rulării în treapta a treia la 4.000 rpm, dacă treceţi în treapta a şasea veţi economisi doar 1.500 rpm. Sub capotă se ascunde un propulsor de 1.998 cmc care se laudă cu performanţa de a livra 100 CP pe litru. Prin urmare sînt oferiţi 200 CP la 7.250 rpm şi un cuplu motor de 215 Nm la 5.550 rpm. Propulsorul trage puternic încă de jos, dar fascinează la regimurile superioare. Sistemul de frînare este imperial, fiind preluat de la Megane RS, şi oferă o capacitate de decelerare incredibilă, rezistînd bine la o utilizare intensă.

Clio RS vine în dotarea de serie cu ESP şi ASR, plus un sistem de control al subvirării numit CSV. O soluţie interesantă şi ceva mai ieftină; de preferat ar fi fost un diferenţial mecanic autoblocant. În cazul pilotajului (şi nu al condusului), maşina oferă satisfacţii enorme. Deranjează în continuare direcţia asistată electric, care nu comunică aproape deloc cu persoana aflată în spatele volanului, dar este ascultătoare şi precisă. Pentru moment, Clio Sport rămîne referinţa gamei şi o opţiune interesantă cînd vine vorba de un hot hatch în adevăratul sens al cuvîntului, adică propulsor atmosferic fără ingrediente gen turbină sau compresor.